Daniel Hălăstăuan, alergătorul de cursă lungă

Mai multe
   

Daniel Hălăstăuan e din Vulcan, însă a trăit o bună bucată de timp în Elveţia, apoi în Germania, unde a lucrat ca paramedic. Acum e un prosper om de afaceri, cu o pasiune mai puţin obişnuită. Lui Daniel îi place să traverseze munţii alergând, şi există destule competiţii şi destui munţi cât să-l ţină în priză tot anul. Aproape că nu există maraton montan din România la care să nu fi alergat, iar de anul viitor e decis să concureze şi la competiţiile de felul acesta organizate în străinătate.

În reportajul următor o să îl vedeți alergând și o să vă povestească ce simți după 40 și ceva de kilometri de alergat pe crestele munților. Trebuie să recunosc că mi-a fost al naibii de greu să mă țin după el la filmări – și omul nici măcar nu transpirase! – dar a meritat, și mă bucur că am cunoscut un asemenea atlet. Sper să vă placă și vouă.


431
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>