Dumitru Gălățan Jieț

Mai multe
   

Acasă la Dumitru Gălățan-Jieț

“Momârlanu-i momârlan, și la munte căpitan!”

Despre personajul reportajului de astăzi aș putea spune că e momârlan de profesie, dacă nu aș ști că omul acesta e mai mult decât atât, pentru că nu face decât să trăiască așa cum a făcut-o dintotdeauna, profund legat de lumea satului al cărui nume l-a adoptat ca pe un titlu nobiliar. Există, cu siguranță, un mod de viață momârlănesc, și aveam să-l descopăr, ca la muzeu, în casa din Jieț a lui Dumitru Gălățan, care mi-a explicat cu răbdare istoria fiecărui obiect care îi împodobește gospodăria, ca într-un muzeu. Chiar aș putea spune că locul în care m-a dus, într-o zi cu multă zăpadă și cu nori care ba veneau, ba plecau, este un muzeu în toată regula și, după ce am stat de vorbă pe îndelete cu momârlanul din fața mea nu pot decât să sper că mai sunt și alții ca el. Dacă nu, asta vor ajunge momârlanii și ceea ce ține de lumea lor: exponate într-un muzeu care nici măcar nu există…

Amintiri din vechiul sat

“Să știi că nimic din ce ține de lumea momârlanilor nu mi-e străin!”, îmi spunea Dumitru Gălățan în timp ce încercam să țin mașina pe drumul plin de zăpadă care ne purta spre căsuța veche din lemn. “Am făcut de toate aici: am mers la fân, la coasă, cu vacile, cu oile, am fost la petreceri și la înmormântări, asta a fost lumea mea. Veneam de la facultate în vacanța de vară și pășteam oile, iar când mă întorceam la școală, tata vindea un berbec și ăia erau banii mei până la următoarea vacanță”, îmi povestea interlocutorul meu, despre care am descoperit, ceva mai încolo, că are și un mic regret legat de vremurile când era june la Jieț : acela că n-a învățat să cânte la fluieră, pentru că – zice el – n-ar avea talent la muzică.

N-aveam eu casete cât avea de povestit Dumitru Gălățan, un om care a valorificat tot acest tezaur de amintiri, dublat de o riguroasă documentare, într-o serie de cărți care au ajuns de referință atunci când se vorbește despre momârlani. Mi-a vorbit de vechiul sat cu nostalgie și s-a cutremurat constatând că mai toți cei care i-au însoțit copilăria s-au mutat în satul de sub pământ, așteptând Ziua Judecății. S-a ferit să facă previziuni cu privire la viitorul momârlanilor, pentru că nu concepe ca oieritul, de exemplu, care a fost dintotdeauna ocupația de bază a oamenilor de aici, să dispară pentru că așa vrea U.E. sau piața sau cine mai știe cine.

E o plăcere să-l asculți pe Dumitru Gălățan povestind despre satul în care a trăit o viață întreagă. Mi-a vorbit de prima lui zi de școală și de tăblița pe care scria lecții ce nu puteau fi arătate cu mândrie părinților, pentru că se ștergeau până acasă, și mi-a arătat banca din lemn pe care își scria temele, la lumina lămpii cu petrol. Mi-a arătat un steag de pițărăi care abia încăpea în casă și mi-a povestit cum era Crăciunul copilăriei sale, când bomboanele de pom erau cea mai mare dorință pentru copiii de atunci și mi-a spus cum a aflat el că nu există Moșul aducător de cadouri, deși ar fi vrut să nu știe că tot părinții îi pun micile daruri sub brad. Și câte și mai câte…

O lume între coperți de carte

Când vine vorba de cărțile sale – aproape 20 – în care a pus tot ce știa despre momârlani, Dumitru Gălățan lasă deoparte tonul nostalgic și vorbește ca unul care a făcut din etnologie o a doua profesie. A scris sistematic despre satul momârlănesc și a încheiat un ciclu care aduce în fața cititorilor obiceiurile nașterii, ale nunții și ale înmormântării, iar cărțile sale au ajuns să fie citate de către specialiștii reputați în domeniu, pentru că o asemnenea cercetare sistematică nu s-a mai făcut de foarte multă vreme. “Să știi că nici eu nu le știu pe toate despre momârlani – recunoaște zâmbind Dumitru Gălățan. Am avut multe surprize în timpul documentării, și am descoperit lucruri pe care, chiar fiind unul de-al lor, nu le știam”.

De fapt, el este singurul momârlan care a pornit o cercetare științifică a lumii din care provine, și are marele avatnaj că cei care i-au devenit surse de documentare i-au vorbit ca unuia pe care îl cunosc de mic. “Una e să vii câteva ore și să stai de vorbă cu momârlanii, și alta e să-ți povestească și să-și deschidă sufletul în fața unuia de-al lor”, spunea Dumitru Gălățan, pe bună dreptate. În plus, cercetările sale i-au permis accesul la surse de documentare foarte vechi, și așa a reușit să contureze o ipoteză inedită și bine documentată cu privire la originea termenului de momârlan.

E supărat – iarși pe bună dreptate – pentru că dicționarele acordă un sens peiorativ termenului care îi definește pe cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului, dar pune acest lucru pe seama lipsei de documentare a celor care le întocmesc. Când vine vorba de propria definiție asupra momârlanilor din care face parte, Dumitru Gălățan mi-a zis cam așa: “Momârlanii chiar sunt mândri de acest nume. Ei sunt urmașii dacilor, continuatorii și urmașii tradiției lor, crescători de animale din tată-n fiu, din moși-strămoși, de la tătucul Decebal până azi. Și-atunci, cum să nu fii mândru?”

Aș mai fi stat să-l ascult pe cel care a primit titlul de momârlan de onoare dar, cum vă ziceam, s-a terminat caseta. Când am ajuns la montaj mi-a părut rău să ciuntesc cele povestite cu atât de mult farmec de dinstinsul meu interlocutor, așa că vă invit să-i căutați cărțile, ca să aflați în tihnă poveștile istorisite de Dumitru Gălățan-Jieț, de profesie momârlan.


803
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>