“Să fii momârlan înseamnă să trăiești liber!”
Cu personajul acestui reportaj plănuiam demult să mă întâlnesc, dar n-a fost să fie. L-am cunoscut cu vreo zece ani în urmă, când filmam obiceiul pițărăilor, și m-a cadorisit cu o straiță plină cu mere, straiță ce a ajuns apoi în colecția unui prieten din București. Știam că provine dintr-o familie de vază a Jiețului, dar habar n-aveam ce poveste interesantă e istoria neamului Jura, pe care preotul Dimitrie Jura mi-a spus-o și pe care o puteți asculta în reportajul alăturat.
Saga familiei Jura
Știu că sună a clișeu, dar dacă asculți istorisirea lui Dimitrie Jura despre neamul său (care, după cum zice internetul, s-ar putea trage tocmai din Franța) parcă ai citi o carte de aventuri. De la străbunicul care a fost maestru de vânătoare al unui nobil austriac, până la juniorul care a lăsat filosofia pentru ciobănit, bărbații acestui neam par a fi altfel alcătuiți. Gândiți-vă numai la destinul care i-a fost sortit lui Păun Jura Marcu, tatăl interlocutorului meu, un om care și azi e pomenit cu respect de jiețenii care l-au cunoscut. A fost un student eminent, din generația lui Eliade și Cioran, l-a însoțit pe Nicolae Iorga la prelegerile sale și a luat doctoratul la Strasbourg, pe vremea când un asemenea titlu însemna cu adevărat ceva, dar a revenit printre momârlani, cărora le-a fost părinte spiritual.
Îl ascultam pe Dimitrie Jura povestind despre tatăl său – care a luptat în al doilea război mondial, unde a fost căpitan de vânători de munte, și preot, și medic de ocazie – și l-aș fi ascultat o zi întreagă, dacă n-ar fi fost treburi de făcut și în gospodăria dumnealui, și în redacția mea, dar m-am bucurat sincer să aflu ce fel de oameni au trăit pe-aici. “Era și un pedagog extraordinar, știa să te-nvețe. Pe mine m-a învățat declinările la latină într-o singură seară, iar dacă nu-ți plăcea matematica și făceai câteva ore cu el, reușea să își deschidă interesul și să te facă să înveți cu plăcere. Pentru el nici un lucru n-a fost inutil: apicultură, piscicultură, horticultură, toate erau de folos. Nu vă mai spun că avea cărți despre orice și dacă aveai o nelămurire despre ceva, te trimitea la biblioteca lui, unde sigur găseai o carte despre subiectul respectiv. A fost un om de carte extraordinar: în noaptea în care a murit, a citit până în ceasul morții A și scris în permanență și avem mai multe manuscrise, dar văd că astăzi a scrie e ceva care nu mai interesează absolut pe nimeni.”, îmi povestea preotul Jura despre distinsul său părinte.
„De aici mâncau păstrăvi și miniștrii lui Ceaușescu!”
Pasionat de piscicultură, despre care a și scris o lucrare citată mai apoi de specialiști, Marcu Păun Jura a vrut să facă și în Jieț o păstrăvărie cum văzuse în Alsacia, și a găsit amplasamentul ideal chiar în locul în care am realizat interviul pe care o să-l vedeți deseară. Dimitrie Jura zicea că acesta ar fi fost cel mai bun loc din România pentru crescut păstrăvi, și folosea timpul trecut pentru că izvoarele au dispărut și râul a rămas o amintire, din cauza intervenție nesăbuite a unora și a altora. Oricum, în vremurile ei de glorie, păstrăvăria de la Jieț, devenită între timp de partid și de stat, a fost un loc de întâlnire pentru lumea bună care venea prin Valea Jiului, ba chiar aproviziona mai marii de la București. “Am cunoscut aici miniștrii ai guvernului de atunci, de la ambasadorul Vietnamului, care a fost aici, am învățat franceza. Nu vă mai spun câți istorici, artiști sau scriitori au fost la noi, și de la fiecare am învățat mai ceva ca la facultate. Margareta Pogonat, care juca într-un film turnat în Valea Jiului, venea și stătea aici, Sebastian Papaiani, cu care vreau să mă mai întâlnesc până n-om muri, sau Alexandru Platon, care fusese profesor de română și a făcut cu mine toată gramatica de clasa a șaptea, în care eram eu pe atunci. ”, își amintea Dimitrie Jura.
Păstrăvăria asta, care acum a rămas o amintire, i-a adus o mulțime de necazuri în ultima vreme. Îmi povestea că pentru gropile în care altădată erau bazine a primit o amendă generoasă de la Apele Române, o sută de milioane de lei, deși oricine poate vedea că numai păstrăvărie nu e acolo. S-a plâns la CEDO și se luptă cu îndârjire pentru râul care trece prin sat, și care a devenit pușculița celor care-l exploatează cu sete, fără să se gândească la ce lasă în urmă.
“Dacă îți faci cruce numai din patru-n patru ani n-ai făcut nimica”
Luptele astea cu instituțiile și autoritățile care fac altceva decât ar trebui par să-l fi obosit pe preotul Dimitrie Jura, care crede că se poate mai rău și nu e deloc optimist în privința viitorului, mai ales că și sufletul momârlanilor pare să se fi schimbat. Își crește turmele de capre și oi, împreună cu fiul său, și mi-a demonstrat cât se poate de convingător că se poate trăi din ceea ce-ți dă pământul, dacă vrei și știi să muncești, dar zice că tot mai rar îi vede pe localnici în portul lor și din ce în ce mai multe tradiții trec în uitare. “Să fii momârlan înseamnă să trăiești liber”, mi-a spus preotul Jura, și cred că nu se putea găsi o definiție mai frumoasă, care îi înnobilează pe cei ce cu mândrie ar trebui să se cheme momârlani. “Ce s-a pierdut se reface în timp, dar foarte greu. Generația care vine probabil o să se-ntrebe cum se descurcau strămoșii lor și vor încerca să facă la fel, dar ia timp tot procesul acesta. Acum momârlanii nu mai știu să trăiască liberi: au învățat să ia alții decizii pentru ei, le place să fie angajați undeva, cu salariu oricât de mic, dar să fie sigur, și mai cresc animale în timpul liber.”
Când l-am întrebat cum vede viitorul acestei comunități, preotul Jura mi-a spus că, la mentalitatea societății de acum, se poate și mai rău. Ca om al Bisericii, Dimitrie Jura zice că putem trece peste toate dacă avem credință în Dumnezeu și căutăm a face binele, dar nu o credință de conjunctură – ca cea pe care o afișează mai toți candidații în campaniile electorale – ci una autentică. “La noi se vorbește mult și se face puțin. Ar trebui să fie invers”, a mai spus preotul din Jieț, înainte de a ne despărți.
