Ocrotitoarea minerilor

Mai multe
   

An de an, în decembrie, Valea Jiului o sărbătorește pe ocrotitoarea minerilor, sfânta mare muceniță Varvara, tradiția sărbătoririi sfintei în această regiune datând de peste un secol, când a fost adusă de minerii polonezi veniți din Silezia.

Mai multe biserici din Valea Jiului poartă hramul acesta, iar icoane ale sfintei Varvara se află peste tot, inclusiv la unitățile miniere ori în Peștera Bolii. Despre o asemenea icoană e vorba și în reportajul acesta, numai că povestea ei este una aparte. E povestea unui semn pe care ni-l dă ocrotitoarea minerilor, un semn că nu suntem uitați de cer.

 Tragediile ultimilor ani, dar și vremurile potrivnice pe care le trăim, arată că minerii au nevoie mai mult decât oricând și de ocrotirea din cer, mai ales că sunt mai puțini de la un an la altul și meseria lor riscă să ajungă, în câțiva ani, o amintire.


440
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>