Panorama Blues Festival 2016
Mai multe
N-a fost ușor să ajung la Ghelari, dar când am parcat pe dealul înconjurat din toate părțile de munți am uitat de drumul plin de obstacole, pentru că locul acesta e cu adevărat spectaculos. Nici nu se putea un decor mai bun pentru Panorama Blues Festival, o întâlnire a oamenilor care iubesc muzica bună. Festivalul acesta, care a ajuns la a patra ediție, s-a născut din pasiunea lui Sergiu Țenț pentru blues.
Cele două zile de festival au adus în fața celor peste 200 de spectatori proiecte muzicale inedite. L-am ascultat pe Rareș Totu, unul dintre cei mai buni chitariști români, și am auzit cum sună trei orgi Hammond pe aceeași scenă, iar Mike Godoroja a venit cu Zeppelin Von Blues, ce înseamnă și o reîntoarcere la originile proiectului Blue Spirits.
O constantă a concertelor de la panorama Blues Festival a fost Marcian Petrescu și muzicuța sa. Artistul a cântat cu toți muzicienii prezenți și mi-a spus în reportajul alăturat ce crede despre genul acesta de întâlniri.
Organizatorii festivalului se gândesc deja la ediția de anul viitor, care va aduce surprize notabile, iar numărul mare al celor care au urcat muntele ca să asculte blues arată că ceea ce se întâmplă aici începe deja să ducă la formarea unei adevărate comunități a iubitorilor de muzică.
Categorii: PERSONAJ DE REPORTAJ