Bahtalo: Proiect social cu finanțare europeană

Aproape o mie de persoane din Lupeni vor beneficia de cursuri de recalificare în vederea inserției pe piața muncii, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană cu 27 de milioane de lei, al doilea ca valoare din România. În plus, banii vor ajuta la reconstrucția unui bloc de locuințe sociale și a unei policlinici, dar vor ajuta și la deschiderea de noi afaceri.

Proiectul implementat la Lupeni de autoritățile locale și de mai multe organizații partenere se adresează unui număr de 960 de persoane, care vor beneficia de cursuri de recalificare și de subvenții pe perioada acestora, dar și de alte facilități. În plus, proiectul mai prevede finanțarea înființării mai multor firme noi, dar și a mai multor obiective sociale. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a declarat că programul se adresează cu precădere șomerilor și celor din familii care nu își permit să își trimită copiii la școală, și a precizat că zece firme nou înființate după ce beneficiarii vor urma un program de training vor primi subvenții de 25.000 de euro.

Inițiatorii acestui proiect au deja o listă de meserii cerute pe piața muncii, dar este necesară și implicarea celor care beneficiază de acest proiect.

”Oamenii își dau seama că pot avea beneficii mult mai mari pe termen lung muncind, decât să stea să aștepte ajutoare sociale sau alte măsuri de asistență socială. Am auzit enumerate aici mai multe meserii care se cer – și vă dau un exemplu: în județul Hunedoara se cere acum foarte mult meseria de sudor, o meserie grea, până la urmă, dar sunt extrem de multe firme care caută oameni calificați în acest domeniu. Vom încerca să ne concentrăm pe ceea ce solicită piața, nu pe meserii care sunt, poate la modă în această perioadă”, a declarat Alin Fara,  directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Hunedoara.

Proiectul implementat la Lupeni are o valoare de 27 de milioane de lei și este cofinantat de Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, iar printre obiective se numără inclusiv formarea unor clase de ucenici, la liceul din oraș, fapt ce constituie o premieră la nivelul județului Hunedoara.

Bahtalo: Proiect social cu finanțare europeană

7680
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>