Lansare de carte: Daciana Lazăr

Mai multe
   

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 19 septembrie 2019, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment cultural la care este invitat să participe publicul iubitor de poezie. Va fi o întâlnire cu poeta Daciana Lazăr care, cu acest prilej, își va lansa cel de-al doilea volum de versuri, intitulat „Iubirea din vers”, apărut la Editura Salonul Literar din Vrancea.

De profesie economistă, dar înzestrată cu talent literar, autoarea mărturisește că în viață este călăuzită de cuvintele Maicii Tereza: „Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci”.

Daciana Lazăr a debutat editorial în anul 2016 cu volumul de versuri intitulat „Cuvintele sufletului”, apărut la Editura Coresi din București. Versurile din volum au dezvăluit un talent poetic incontestabil.

A publicat poezii în Revista de literatură și atitudine a Fundației Social-Culturale „Miorița” din județul Vrancea.

Este membră a Cenaclului literar „Nichita Stănescu” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Și poeziile din volumul „Iubirea din vers”, scrise cu sensibilitate și sinceritate, sunt tot atâtea mărturisiri ale unor trăiri sufletești intense, majoritatea fiind poezii de dragoste. Despre acest volum, Culiță Ioan Ușurelu, directorul Editurii Salonul Literar

, spune următoarele: „Cartea de față este interesantă, densă și creează o stare poetică autentică”. Despre adevărul acestor afirmații se pot convinge iubitorii de poezie care vor lua parte la lansarea acestui volum de versuri semnate Daciana Lazăr, într-o plăcută ambianță oferită de autoare.

Cei care îndrăgesc poezia, cei care doresc să petreacă un plăcut răgaz în ambianța lirică oferită de Daciana Lazăr sunt invitați să participe la acest eveniment.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Categorii: Evenimente

46
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>