Pe urmele lui Nicolae Filimon

Mai multe
   

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în ziua de 25 septembrie 2019, la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva o activitate cultural-educativă sub genericul „Nicolae Filimon și epoca sa”.

 

Activitatea a fost dedicată împlinirii anul acesta, la 6 septembrie, a 200 de ani de la nașterea scriitorului și publicistului Nicolae Filimon.

Și de această dată am invitat cu precădere elevi de colegiu și liceu cărora am încercat să le completăm cunoștințele primite la orele de literatură română.

Nu am ales întâmplător această personalitate, ci pentru că oricine dorește să afle cum era lumea românească la începutul secolului XIX nu va putea ocoli informațiile oferite de opera lui Nicolae Filimon. Paginile sale sunt pline de culoare, observațiile sale au o forță extraordinară, oglinda pe care o pune în fața societății ce lăsa în urmă epoca fanariotă și se îndrepta spre modernitate este o oglindă de o precizie remarcabilă, nemiloasă și obiectivă.

 

Am ales personalitatea lui Nicolae Filimon și pentru că acesta este autorul primului roman modern din literatura română, este primul cronicar muzical și, deloc în ultimul rând, a fost un fidel cronicar al timpului său. Deși autor al unui singur roman, „Ciocoii vechi și noi”, Nicolae Filimon a zugrăvit în paginile acestuia personaje emblematice, stări și situații tipice acelor vremuri, a zugrăvit un amplu tablou social, politic, cultural al Bucureștiului înainte de Unirea din 1859. Cei care au vrut să facă o fascinantă călătorie în timp prin Bucureștiul de altădată au avut acest prilej pentru că prezentarea a urmărit firul vieții lui Nicolae Filimon: de la copilăria petrecută în mahalaua Ienii din București, la anii în care a fost cântăreț în strana unor biserici bucureștene, apoi pasiunea pentru muzica italiană de operă, participarea la primele spectacole ale unor trupe italiene și relatarea acestora în pagini erudite de cronică muzicală, l-am văzut apoi angajat la instituția care va deveni Arhivele Statului, l-am urmărit alături de mai vârstnicul său prieten, Anton Pann, și am asistat, spre sfârșitul vieții, la apariția „romanțului original” care a marcat începutul romanului românesc modern. De asemenea,     l-am însoțit pe Nicolae Filimon în călătoria lui în Ungaria, Austria, Germania și Italia, călătorie care i-a oferit prilejul să facă observații fine și pertinente despre ceea ce a văzut în aceste țări. Prezentarea a urmărit cu rigurozitate principalele capitole ale vieții lui Nicolae Filimon și contribuția lui la tezaurul cultural românesc.

 

Nicolae Filimon omul, cu bucuriile și necazurile lui, cu dragostea lui de viață, de petreceri, va fi mai bine cunoscut și grație caracterizării atât de limpezi pe care i-a făcut-o scriitorul Ion Ghica într-una dintre scrisorile sale către Vasile Alecsandri, scrisoare din care aflăm că Nicolae Filimon avea un „ …caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și desprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare merit”. Este un profil moral care poate fi luat drept model și în ziua de azi.

Prezentarea vieții și operei lui Nicolae Filimon s-a dorit și un îndemn la lectură astfel încât tinerii prezenți în sală să vină ei înșiși la sursă, să ne treacă pragul și să caute scrierile lui Nicolae Filimon și scrierile dedicate lui, acest mare scriitor român, pe nedrept uitat.

Ca de obicei, în finalul prezentării au fost adresate întrebări pe marginea subiectului, iar cei care au dat răspunsuri exacte au fost răsplătiți cu frumoase premii în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Categorii: Evenimente

667
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>