Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului

Mai multe
   

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 30 octombrie 2019, ora 1700, la Teatrul de Artă Deva, un eveniment cultural dedicat scriitorului Constantin Stancu, la împlinirea vârstei de 65 de ani. Cu acest prilej, îi va fi dăruită biobibliografia „Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului”.

Constantin Stancu este unul dintre cei mai importanți scriitori hunedoreni, apreciat de întreaga breaslă scriitoricească din țară. Jurist prin pregătire, și-a aflat vocația literară și s-a dedicat plenar scrisului. Este un prozator și un poet plin de sensibilitate, un observator atent a tot ceea ce înseamnă viață literară.

De la debutul publicistic din anul 1981 în revista „Brașovul literar și artistic”” și, ulterior, de la cel editorial din 1988 cu volumul de poezie „Fructul din fruct”, Constantin Stancu a fost o prezență permanentă în importantele reviste literare românești, a publicat numeroase volume de versuri și proză, inclusiv în format electronic.

Cu o deosebită generozitate, Constantin Stancu promovează creația confraților într-ale scrisului din județul Hunedoara, astfel încât a dedicat sute de pagini de cronică creației unor scriitori ca Radu Igna, Dumitru Hurubă, Ioan Evu, Ioan Barb.

O atenție specială acordă Constantin Stancu vieții literare din Hațeg, orașul de care e legat sufletește, Țara Hațegului fiind locul care îi oferă inspirația necesară scrisului. De altfel, revista electronică de cultură, literatură și teme practice al cărei redactor este, „costyabc-hatzegworld, câteva cuvinte ca semn”, cuprinde o sintagmă legată de Hațeg.

Biobibligrafia „Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului” este darul pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-l face scriitorului Constantin Stancu, la ceas aniversar, în semn de apreciere.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Categorii: Evenimente

42
Vizualizări
Despre autor
- Tot ce vedeți și citiți pe siteul acesta e creația Fraților Pintea: pe hd365.ro postăm exclusiv producții proprii și conținut de calitate, garantat de experiența și profesionalismul în domeniu, demonstrate de-a lungul timpului. Vă mulțumim pentru vizită și vă invităm să mai rămâneți - cu siguranță veți descoperi ceva interesant în portofoliul nostru!

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>