Margento Project
Mi-aduc aminte și acum noaptea aia rece de iunie în care Margento Project a pus punct final ultimei ediții a festivalului Om Rău, din care ați tot văzut până acum fragmente. Îmi amintesc că era trecut bine de ora două noaptea și Chris Tănăsescu, despre care habar n-aveam cine e la vremea aia, ne împărțea coli cu versurile pe care urma să le cânte. Nu cred că eram mai mult de 30 de oameni la ora aia, dar ceea ce s-a întâmplat pe scenă a fost exact cum trebuia să fie: psihedelic de-a dreptul.
Am aflat mai târziu, când am vrut să aflu ce e cu băieții ăștia, că spectacolul lor e unul mult mai complex, dar din nu mai știu care motive tehnice la Petrila doar s-a cântat. Am aflat de asemenea ce poet al naibii de bun e Chris, și asta mă face și mai mult să regret că fragmentul care s-a păstrat e atât de scurt. Păcat, pentru că, așa cum o să vedeți, felul în care cade lumina pe el creează un efect care subliniază și mai mult muzica, dar îi promit cât se poate de serios poetului că, dacă se mai întoarce din America (da’ ce, e nebun să mai vină înapoi?) și are drum pe-aici, facem un videoclip de-adevăratelea, mai ales că ne-am mai dotat între timp cu una, alta.
Doamnelor și domnilor, Pink Floyd de România, adică Margento Project!
