Cercul Artiștilor Dispăruți
Fac ce fac și mai găsesc câte ceva prin arhiva de aur a Nowhere Productions, proiectul care a precedat hd365.ro, și doar n-o să le țin pentru mine.
De data asta e vorba de un proiect absolut special realizat acum vreo zece ani, cred, de Ion Barbu, un proiect unic, ce reînvie cercul de desen al cărui maestru a fost artistul din Petrila. Nu vă spun mai multe, vă las să descoperiți singuri despre ce e vorba.
Aș vrea să vă pot spune și la postarea asta să ne urmăriți în format HD, dar nu e cazul: s-a filmat cu un Canon pe 8mm, nici vorbă de sunet ca lumea, și s-a montat cu Sony Vegas 3, ca să vă faceți o idee despre vremurile alea. Chiar și așa, e un document care va rămâne în istoria apocrifă a Petrilei. Și de asta chiar suntem mândri.
Domnu’ Barbu, dacă mai țineți minte când a fost întâmplarea, lăsați un comentariu mai jos!