Marian Boboc
Pe vremea când l-am cunoscut pe Marian Boboc, el avea plete, eu nu; acum e invers. Între timp, el a mai pus niște păr alb la tâmple, mie mi-a albit o cantitate neglijabilă din barbă, iar poetul care a scris “Prima putere în pat” a devenit un redutabil descoperitor al istoriei locale – că altfel nu știu cum să-i zic – și datorită lui am aflat lucruri nebănuite despre Valea Jiului, cum ar fi faptul că și aici existau faimoasele bordeluri interbelice, populate de dame care mai de care sau că George Enescu a cântat la Cazinoul din Colonie, acum o ruină deloc impunătoare.
Marian mi-a zis că anii ăștia lungi de răsfoit prin praful arhivelor nu l-au îndepărtat de poezie, și mi-l imaginez ghemuit pe balconul transformat în birou, cu un plop sau o salcie sau ce-o fi copacul ăla care-i zgârie termopanul legănându-se în bătaia vântului, scriind câte un poem despre iubiri neconsumate ori dame de companie amatoare de versuri ori despre Lupeni sau, cum e cazul poemului de mai jos, despre Petrila.
Înregistrarea de mai jos e una rară, pentru că la ședințele de cenaclu la care-am mai fost nu-mi luam niciodată camera, din motive de după. Ciuliți bine urechile și ascultați aici cum vede un poet din Lupeni, care trăiește la Petroșani, frumosul oraș Petrila.