Antigona, în regia lui Mihai Măniuțiu
Dacă americanii ar face un film după Antigona lui Sofocle, cu siguranță ar fi un thriller în genul celor ale lui Tarantino, și nici măcar Bruce Willis n-ar putea să salveze personajele principale, pentru că în piesa asta, scrisă cu vreo patru veacuri înaintea erei noastre, cam toată lumea moare.
Cum nu prea sunt șanse să vedem așa ceva în cinematografe, am mers la Teatrul Dramatic Ion Dezideriu Sîrbu din Petroșani ca să văd povestea Antigonei, într-o montare de zile mari realizată de Mihai Măniuțiu, un regizor care se întoarce spre tragedia greacă, până acum semnând regia la mai multe piese după autori ai teatrului antic.
Ar fi fost păcat să ratez un asemenea spectacol, pe care puține teatre din România îl au în repertoriu, mai ales că viziunea lui Mihai Măniuțiu este una care a dat naștere unui spectacol atipic, în care personajele se exprimă foarte mult prin mișcare, într-o coregrafie ce reușește să surprindă trăirile eroilor tragediei. Dacă nu credeți, apăsați play ca să vedeți cum a fost la premieră.